marți, 15 decembrie 2015

Prajitura cu spuma si jeleu de capsuni


Azi va aduc o prajitura cu iz de vara, o prajitura cu fructele mele preferate. Si pentru ca mi s-au adunat din nou o multime de albusuri si am si o multime de capsuni congelate, am facut o prajitura cu blat din albusuri, cu spuma de capsuni si jeleu de capsuni. Un deliciu. :)

Blat:
-14 albusuri
-14 linguri zahar
-14 linguri faina
-1 plic praf de copt
-5 linguri ulei
-coaja rasa de la o lime
Albusurile se spumeaza, se adauga apoi zaharul si se bat in continuare pana cand zaharul se topeste si bezeaua e lucioasa si tare. Se adauga uleiul, coaja de lime, apoi in final, amestecand cu lingura de sus in jos, se adauga faina cu praful de copt. Se toarna compozitia intr-o tava  20/30 tapetata cu hartie de copt si se coace blatul pana cand trece testul cu scobitoarea. Se lasa sa se raceasca apoi se taie in trei foi cat se poate de egale.
Spuma de capsuni:
-600 g capsuni
-400 ml frisca lichida Meggle
-2 plicuri gelatina
-4 linguri zahar (sau dupa gust) 

Capsunele se lasa sa se decongeleze. In sucul de la capsuni se hidrateaza gelatina. Capsunele se mixeaza cu blenderul vertical si piureul rezultat se amesteca cu zaharul si se incalzeste pana atinge punctul de fierbere. Se ia vasul de pe foc si se adauga gelatina hidratata. Se amesteca pana se dizolva gelatina, apoi se lasa sa se raceasca dar atentie, sa nu se intareasca de la gelatina. Frisca se bate spuma apoi peste frisca batuta se adauga 2/3 din jeleul de capsuni. Se omogenizeaza. Peste primul blat se pune jumatate din crema, apoi al doilea blat, restul de crema si al treilea blat. Peste al treilea blat se toarna restul de 1/3 din jeleul de capsuni si se pune prajitura in frigider.  Se poate orna cu frisca sau crema. Eu am pastrat 3 linguri de crema cu care am facut mici aveline pe prajitura.
  

2 comentarii:

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.