vineri, 25 iulie 2014

Black forest cheesecake


Cheesecake-ul fara coacere este un desert perfect mai ales vara cand fugim de cuptor.
De aceasta data l-am facut cu visine si ciocolata. O combinatie foarte reusita zic eu. Dar la fel a zis si Alex, care n-a mai avut rabdare si m-a pus sa-l tai, desi ar mai fi trebuit sa stea vreo doua ore in frigider. :D

Crusta:
-300 g biscuiti
-100 g zahar pudra
-150 g unt
-esenta de migdale

Biscuitii se zdrobesc (eu i-am dat prin masina de tocat carne si nu s-au facut foarte fini, dar dupa parerea mea, astfel blatul iese perfect. Asadar se amesteca biscuitii macinati cu zahar pudra si unt topit. Pe o tava se pune inelul detasabil al unei forme de tort. Se pune amestecul de biscuiti si se taseaza bine cu o lingura pana devine un blat compact. Se pune tava in frigider pana cand se prepara crema.

Ganache de ciocolata:
-100 g ciocolata neagra
-100 ml frisca lichida

Ciocolata se rupe bucatele, se pune intr-un vas pe baie de aburi impreuna cu frisca lichida. Cand ciocolata s-a topit, se amesteca pana devine o crema omogena, apoi se toarna peste crusta de biscuiti. Se pune tava in frigider 30 minute pana se intareste ciocolata.

  Crema de branza:
-300 g branza de vaci cremoasa
-200 g smantana 25% grasime
-350 ml frisca Meggle
-220 g zahar pudra
-2 pliculete zahar vanilat
-1 pliculet gelatina hidratatain putin lapte
Branza se lasa la scurs daca e apoasa. Se amesteca cu zaharul pudra si zaharul vanilat, se adauga smantana si se bate cu mixerul pana devine cremoasa. Separat se bate frisca, apoi se amesteca cu crema de branza. Se toarna si gelatina dizolvata, calduta dar atentie, nu trebuie sa ajunga la punctul de fierbere. 
Jeleu de visine:
-500 g visine
-1 budinca vanilie
-160 g zahar
-300 ml apa

Se amesteca visinele cu zaharul, peste ele se toarna praful de budinca diluat cu apa si se fierbe jeleul la foc mic.
Glazura:
-100 g ciocolata neagra
-100 ml frisca lichida 

Peste blatul de biscuiti punem ganache de ciocolata, apoi jumatate din crema de branza, jeleul de visine, restul de crema de branza si deasupra turnam glazura de ciocolata, care e de fapt tot un ganache simplu. 






Un comentariu:

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.