luni, 28 noiembrie 2016

Prajitura "Arlechino"


Reteta o am de vreo 20 de ani , dar prajitura n-am facut-o niciodata pana acum. Saptamana trecuta am vazut prajitura postata de Sara Mike si mi-am amintit de ea. Ce pot sa spun, daca va plac retetele clasice ale bunicilor si mamelor, probabil va va placea aceasta prajitura. Eu prefer retetele mai moderne. :P Si cred ca vor mai trece vreo 20 de ani pana am sa refac aceasta prajitura. Nici aspectul nu ma multumeste, glazura s-a crapat si prajitura se taie destul de greu. Spre surprinderea mea insa, i-a placut foarte mult lui Alex, desi el nu e fanul acestor tipuri de prajituri.


Ingrediente foi:
-600 g faina
-250 g unt
-150 g zahar pudra
-3 oua
-2 linguri smantana (am pus iaurt grecesc 10% grasime)
-1 plic drojdie uscata
-1 plic praf de copt

Umplutura:
 -1 borcan gem de capsuni

-500 g rahat
-3 albusuri
-100 g zahar
-250 g nuca macinata 

Glazura:
-3 galbenusuri
-100 g zahar pudra

Intr-un vas incapator se pune faina, zaharul pudra, drojdia uscata si praful de copt si se amesteca. Se adauga untul rece taiat cubulete si cu ajutorul degetelor, se amesteca pana cand capata un aspect nisipos. Se adauga ouale batute si iaurtul gras sau smantana. Se amesteca pana se obtine un aluat. (Nu trebuie framantat mult.) Bila de aluat se inveleste in folie alimentara si se pune in frigider pentru o ora. Dupa acest timp, aluatul se scoate din frigider si se imparte in 4 parti egale din care se intind 4 foi.
Intr-o tava (20/30 cm) se pune hartie de copt si se intinde prima foaie. Peste prima foaie se pune gemul de capsuni, apoi se intinde a doua foaie. Peste a doua foaie se pune rahat, astfel incat sa se acopere toata foaia. Peste rahat se pune a treia foaie, iar peste foaie se intinge bezeaua cu nuca. Pentru bezea, se bat albusurile spuma tare, se adauga zaharul si se bat in continuare pana se topeste zaharul si rezulta o bezea lucioasa si tare, apoi se adauga nuca macinata. (Eu va sfatuiesc ca in cazul in care veti face prajitura, sa macinati nuca. Eu am tocat-o cu cutitul si cred ca n-a fost o idee buna. Prajitura s-a taiat mai greu din aceasta cauza . )
Se pune apoi ultima foaie si se inteapa din loc in loc cu o furculita pentru a nu se umfla la copt. Se coace prajitura cam 45-50 minute la foc mic in cuptorul preincalzit, pe treapta a doua a aragazului, apoi se scoate si se puneglazura din galbenusurile batute cu zahar pudra si se mai coace prajitura cu tot cu glazura timp de 10 minute. Se lasa sa se raceasca si apoi se taie in dreptunghiuri.






2 comentarii:

  1. Mie imi place f mult aceasta prajitura, mi se pare o prajitura fina, chiar daca e veche. Doar ca reteta care o stiu eu, e un pic diferita, nu este gem in ea; este un rand crema de mac macinat, un rand rahat, iar mac si iar rahat, sau doar doua randuri de mac si unul de rahat dupa preferinta. Si deasupra glazura de serbet.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, probabil exista diverse variante. Orice reteta se poate adapta in functie de gust si de ce nu, si de ingredientele pe care le avem la momentul respectiv.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.