sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Tiramisu la pahar



Azi n-am avut nici chef si nici dispozitia necesara pentru un desert ceva mai elaborat, astfel ca am ales sa prepar (in maxim  10 minute) un tiramisu la pahar. Aveam ingredientele, ce-i drept pentru cu totul altceva, dar am renuntat la acel "altceva" in favoarea acestui desert simplu dar foarte pe gustul meu. 

Ingrediente (4 portii):
-250 g mascarpone
-100 ml frisca lichida
-3-4 linguri zahar pudra 
-piscoturi
-100 ml cafea espresso
-cacao pentru pudrat

Mascarpone se mixeaza impreuna cu zaharul pudra, se adauga frisca batuta si se omogenizeaza. Piscoturile se rup in bucati, se insiropeaza cu cafea. (Daca vreti, puteti adauga si rom in cafea sau puteti sa o si indulciti. Eu am preferat doar cafea fara zahar pentru ca nu-mi place tiramisu foarte dulce.)
In pahare se pune un strat de piscoturi, apoi crema, din nou piscoturi insiropate si inca un strat de crema, apoi se pudreaza cu cacao si se decoreaza dupa preferinta. 




Un comentariu:

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.